Înfiorătoarea crimă de la Vrăniuț

Banatul interbelic rural este caracterizat de existența a zeci de evenimente triste petrecute în satele regiunii noastre. Cele mai numeroase au fost crimele urmate de sinucideri și jafuri. Presa vremii prezintă sute de astfel de cazuri.

În anul 1927, o crimă înfiorătoare are loc la Vrăniuț. Ziarul ”Universul” din 4 noiembrie 1927 informează cititorii că, în data de 1 noiembrie, în zona Oraviței avusese loc o crimă care a șocat întreaga comunitate: ”Luni noaptea, Iosif Lunga, zis Pârțu, din comuna Vrăniuț a împușcat cu un revolver pe soția sa, pecând aceasta dormea. Victima a murit pe loc. Domnul judecător de instrucție Popişti a ordonat arestarea criminalului.”

Strada principală din Vrăniuț în august 2012, la 85 de ani de la crima ce a șocat întreaga comunitate | Sursa foto: Google Street View

Unde se afla frontiera între Banat (Austro-Ungaria) și Oltenia (România)?

După semnarea Păcii de la de la Passarowitz în data de 21 iulie 1718, Imperiul Otoman pierde în favoarea Casei de Habsburg o serii de teritorii, inclusiv Banatul Timișoarei și o parte din Oltenia, însă aceasta din urmă este din nou integrată Imperiului Otoman în urma Tratatului de Belgrad din anul 1739. 

Astfel, între Banat și Oltenia fusese marcată o linie de frontieră ce despărțea Imperiul Habsburgic și Imperiul Otoman, într-o primă fază. Ulterior, frontiera marca limitele Imperiului Austro-Ungar pe de o parte și Regatului României pe de altă parte. Analizând o serie de materiale cartografice de epocă (foto 1) se poate observa că frontiera între Austro-Ungaria și România era localizată (pe cursul Dunării) înainte de localitatea Vârciorova, mergând dinspre Orșova spre Drobeta-Turnu Severin.

Foto 1. Zona de frontieră între Austro-Ungaria și România. Se observă insula Ada-Kaleh marcată cu toponimul Neu Orsova (Orșova Nouă) precum și linia de cale ferată Timișoara - Turnu Severin, undeva în jurul anului 1880

Celebra insulă Ada-Kaleh se afla în amonte de această limită, deci ea făcea parte din regiunea istorică Banat, fiind considerată teritoriu bănățean. Întreaga zonă a cunoscut o dezvoltare deosebită începând cu data de 1 mai 1879 atunci când calea ferată Timișoara - Lugoj - Caransebeș - Orșova a fost prelungită până la Vârciorova iar de aici, mai departe, a fost asigurată legătura feroviară cu România. În zona a fost construită una din cele mai mari stații de cale ferată din România (foto 2 și foto 3).

Foto 2. Stația de cale ferată de la Vârciorova văzută dinspre România. În dreapta imaginii se remarcă o serie de linii terminale (4 la număr) iar în centru se observă clădirea gării. În stânga sunt liniile de garare precum și cele care asigurau legătură cu Austro-Ungaria

Foto 3. Stația de cale ferată Vârciorova văzută dinspre Dunăre

Astăzi, dacă este să ne raportăm la geografia actuală a locului, frontiera între Banat și Oltenia poate fi considerat golful Bahna și cursul de apă omonim care se varsă în lacul de acumulare format în amonte de Sistemul Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I. Mai jos (foto 4) se poate observa zona reprezentată pe Hărțile Topografice Militare la scara de 1:25.000, după formarea lacului de acumulare. Astfel, limita a devenit golful Bahna. De subliniat faptul că actuala stație de cale ferată Vârciorova se află nu se află pe același amplasament cu vechea stație din fotografiile 2 și 3.

Foto 4. Golful Bahna văzut pe Hărțile Topografice Militare la scara de 1:25.000 realizate în anul 1975

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol. 

© Flavius-Sebastian Ignea / 11 ianuarie 2023

Câte hidrocentrale sunt în județul Timiș și care este cea mai mare?

În ciuda faptului că județul Timiș este unul în care predomină zonele de deal și de câmpie, deci forme de relief mai puțin favorabile construirii de hidrocentrale, există și aici o serie de hidrocentrale care sunt cunoscute fie sub denumirea de M.H.C. (microhidrocentrală) fie sub cea de C.H.E.M.P (centrală hidroelectrică de mică putere).

Concret, în județul Timiș exsită la ora actuală cinci hidrocentrale ce folosesc forța apei pentru a produce energie electrică, toate cinci fiind amplasate în bazinul hidrografic al râului Bega: Surduc, Balinț, Topolovățul Mare, Timișoara și Uivar. Dintre acestea, cea mai mare este hidrocentrala Surduc.

Hidrocentrala Surduc văzută de pe drumul județean 681A, în aval de barajul omonim (aprilie 2022) / imaginea a fost preluată de aici.

www.hidroconstructia.ro arată că în anul 1984 s-a decis ca volumul regularizat de apă pe care acumularea Surduc îl asigură pe râul Bega, să fie valorificat energetic într-o CHEMP, amplasată în aval, lângă localitatea Surduc. Pentru aceasta, una dintre golirile de fund s-a prelungit cu o conductă din tuburi prefabricate de beton armat precomprimat (tip Sentab), cu Ø=2 m şi Lt=1990 m pînă în amplasamentul CHEMP. Centrala este echipată cu cu 2 hidroagregate Francis cu ax orizontal de 0,85 MW fiecare, la un debit instalat de 3 m³ şi cădere de 39 m. Centrala a fost pusă în funcţiune în anul 1986.

Hidrocentrala Surduc văzută într-o aerofotogramă satelitară din anul 2014. Se remarcă, în partea dreaptă, conductele din tuburi prefabrciate iar în stânga canalul de restituire a debitului captat în pârâul Gladna, afluent de stânga al Canalului Bega.

Astfel, în comparație cu celelalte hidrocentrale din județul Timiș, cea de la Surduc este cea mai mare, privind din punct de vedere al capacității instalate. Având în vedere faptul că hidrocentrala este alimentată cu apă din acumularea Surduc, nimic nu ar putea justifica oprirea acesteia.

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol.

 

© Flavius-Sebastian Ignea / 21 septembrie 2022

Căile ferate din Banat abandonate astăzi (FOTO) (Partea a II-a): linia Jebel - Liebling (1906)

Pentru că prima parte a seriei de articole ce prezintă căile ferate din Banat abandonate astăzi a avut un mare succes, continui astăzi cu partea a II-a în care prezint restul liniilor din județul Timiș ce astăzi sunt doar o poveste și o amintire pentru cei care, în trecut, au folosit trenurile pe aceste linii. 

5. Jebel - Liebgling a fost o cale ferată ce măsura aproape 10 km lungime și care a fost construită în anul 1906 la dorința și, în parte, finanțarea șvabilor din Liebling. A fost una din puținele căi ferate din Banat care aveau un capăt ”înfundat”, așa cum este și linia Oravița - Anina sau Oravița - Baziaș. Din păcate, linia nu mai este folosită astăzi, ea rămânând doar o amintire a unor vremuri de glorie a căilor ferate bănățene.

Trebuie spus faptul că localitatea Liebling avea în anul 1900 o populație de 4923 de persoane din care 4073 erau germani cu o situație financiară foarte bună, putând astfel susține construirea unei căi ferate. Mai mult, a contat și faptul că localitatea era una din cele mai mari din Banat: puține sate aveau 5000 de locuitori la începutul secolului al XX-lea.

Linia Jebel - Liebling văzută în Jebel spre stația de cale ferată din localitate (iulie 2022) / imaginea a fost preluată de aici.

Linia Jebel - Liebglin văzut în Jebel spre Liebglin. Se remarcă faptul că vegetația a pus stăpânire pe rambleul liniei (iulie 2022) / imaginea a fost preluată de aici.

Linia Jebel - Liebling văzută la Conacul Iosif spre Jebel (septembrie 2021) / imaginea a fosr preluată de aici.

Linia Jebel - Liebling văzută la Conacul Iosif spre Liebling (septembrie 2021) / imaginea a fost preluată de aici.

Stația de cale ferată din Liebling (septembrie 2021) / imaginea a fost preluată de aici.

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol.

 

© Flavius-Sebastian Ignea / 20 septembrie 2022

Căile ferate din Banat abandonate astăzi (FOTO) (Partea I)

Zeci de căi ferate din Banat sunt astăzi abandonate. Trenurile de călători și marfă au fost demult date uitării, în locul lor apărând o vegetație bogată ce a pus stăpânire pe traverse și șine. În unele locuri, doar hărțile mai arată că pe acolo încă mai există o linie de cale ferată.  

În articolul de față îmi propun să inventariez toate liniile de cale ferată din Banat pe care astăzi nu se mai circulă, linii care, în anul 1990 încă erau în uz, fiind folosite de mii de persoane din localitățile deservite. 

1. Jimbolia - Lovrin a fost una din căile ferate secundare din Banat; ea a asigurat legătura între orașul Jimbolia și satele Grabăț, Lenauheim, Bulgăruș și Lovrin.

Linia Jimbolia - Lovrin văzută la Grabaț spre Jimbolia (august 2022). Se remarcă vegetația crescută între șinele de cale ferată / Imaginea a fost preluată de aici.

2. Timișoara Est - Radna a fost una din căile ferate cele mai importante din Banat, ea făcând legătura cu Ardealul, prin localități mari precum Giarmata, Pișchia, Mașloc sau Neudorf. În trecut, linia trecea și prin Lipova însă traseul a fost refăcut, astfel că vechea stație de cale ferată din oraș a rămas o simplă clădire.

Linia Timișoara Est - Radna văzută la Remetea Mică spre stația de cale ferată din sat (august 2012). Linia încă era utilizată în acea perioadă / Imaginea a fost preluată de aici.

Linia Timișoara Est - Radna văzută la Alioș spre Zăbrani (iulie 2018). Calea ferată nu mai era folosită / Imaginea a fost preluată de aici.

Linia Timișoara Est - Radna văzută la Zăbrani spre Alioș (august 2012) / Imaginea a fost preluată de aici.

3. Linia Cărpiniș - Iohanisfeld a fost o linie reconstruită după Primul Război Mondial. Linia originală făcea legătura între Jimbolia și Modoș prin Pardani. Pe atunci, și satul Foeni avea stație de cale ferată. Ulterior, a fost construit segmentul Cărpiniș - Checea, iar linia a fost secționată la Iohanisfled.

Linia Cărpiniș - Iohanisfled văzută la Pustiniș spre sat (august 2012) / Imaginea a fost preluată de aici.

Linia Cărpiniș - Iohanisfeld văzută la intrarea în Iohanisfeld spre Otelec (iulie 2012) / Imaginea a fost preluată de aici.

4. Linia Jebel - Ciacova - Giera a fost secționată după Primul Război Mondial. În trecut, ea ajungea până la Boka unde se unea cu alte căi ferate ce asiguratu legătura între Zrenjanin și nordul Banatului cu Vârșeț și partea de sud a regiunii. Linia a mai fost utilizată în scopul transportului de cereale pentru baza de la Giera. Din păcate, orașul Ciacova a rămas fără transport feroviar după închiderea acestei linii. Linia a avut și o importanță istorică datorită faptului că ea a fost utilizată de sute de ori de Familia Regală în drumul spre castelul din Banloc.

Linia Jebel - Giera văzută la Ciacova spre Jebel (iulie 2022) / Imaginea a fost preluată de aici.

Linia Jebel - Giera văzută în Ciacova spre celebra culă - simbol al orașului. Se remarcă vechiul stâlp de telegraf din partea stângă a imaginii (august 2012) / Imaginea a fost preluată de aici.

Linia Jebel - Giera văzută la Ghilad spre localitate (iulie 2012) / Imaginea a fost preluată de aici.

Linia Jebel - Giera văzută la Livezile spre stația de cale ferată din sat (august 2012) / Imaginea a fost preluată de aici.

A fost odată ca niciodată: castelul Endrődy-Csávossy din Ciavoș (Grănicerii)

Deși satul Grăniceii este atestat documentar din anul 1256, se cunosc puține lucruri despre secolele trecute. O certitudine o reprezintă faptul că în anul 1781 localitatea este cumpărată de Endrődy Mátyás, ulterior fiind moștenită de József Endrődy care în anul 1847 ridică aici un superb castel. 

Nu a fost mare dar nici mic și, în comparație cu alte reședințe nobiliare din Banat, castelul din Ciavoș (prefer acest nume al localității, în detrimenul toponimului actual de Grănicerii), clădirea era impunătoare. Construit pe malul stâng al râului Timiș, foarte aproape de acest mare curs de apă, castelul era înconjurat de un bogat și des parc cu o multitudine de plante și arbori, o adevărată frântură ruptă parcă din Rai.

Castelul castelul Endrődy-Csávossy după reamenajarea parcului în anul 1911

În imediata vecinătate a domeniului nobiliar exista un pod de lemn ce trecea peste râul Timiș și care făcea legătura cu Modoșul. Podul actual de beton a fost construit după anul 1975 atunci când a fost realizată și conexiunea rutieră între Deta și Cărpiniș. 

Revenind la castelul din Ciavoș, știm că edificiul a fost distrus de Armata Sovietică. Osemintele celor care se odihneau în cripta familiei Endrődy au fost aruncate în râul Timiș după ce le-au fost luate bijuteriile cu care au fost înmormântați. Cripta există și astăzi, acoperită de vegetație. Biblioteca din castel număra peste 8000 de volume, cărți rare, manuscrise, enciclopedii, atlase. Nu s-a mai păstrat nimic. Armata Soviectică a distrus tot.

În anul 1911 parcul castelului fusese reamenajat. De atunci avem și o superbă carte poștală ce surprinde o movilă artificială de pământ acoperită de rânduri de flori multicolore și în vârful căreia un pitic de grădină privește spre castel. Se remarcă și impunătoarele coloane acoperite cu iederă dar și obloanele verzi ce vara ofereau răcoare și umbră iar iarna protejau ferestrele de intemperii. Mai mult decât atât, se poate observa și un paratrăsnet pe clădire, edificiul fiind a doua cea mai înaltă construcție din Ciavoș după biserica romano-catolică.

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol.

 

© Flavius-Sebastian Ignea / 12 septembrie 2022

Banatul mai pierde un monument: trista poveste a "Podului Turcului" ce în 2022 a împlinit 250 de ani! (FOTO)

Banatul nu ar fi cunoscută niciodată o dezvoltare ca cea din perioada Habsburgică și mai apoi Austro-Ungară dacă nu ar fi beneficiat de investiții majore în rețeaua de transport: după integrarea regiunii în Imperiul Habsburgic, în Banat au început să fie construite drumuri, canale navigabile și ulterior căi ferate.

Multe din drumurile construite după 1716 au traversat diverite cursuri de apă, motiv pentru care a fost nevoie de construirea unor poduri. În multe situații, s-a optat pentru construirea unor poduri de lemn. Există însă și cazuri în care podurile au fost realizate din cărămidă, după un proiect standard. 

Podul Turcului din Parța / © Flavius-Sebastian Ignea

Deși multe din aceste poduri au fost distruse odată cu trecerea anilor, unele din ele au ”supraviețuit” până în zilele noastre. Un exemplu este Podul Turcului din arealul administrativ al comunei Parța, pod construit pe drumul ce făcea legătura între Parța și Petroman, astăzi drumul comunal DC195.

Inițial, podul a avut patru bolte însă în jurul anului 2016 aceasta s-a prăbușit. Autoritățile locale nu au făcut nimic în sensul protejării podului ci au ales să facă o variantă a drumului care ocolește podul. Între timp, populația din zonă, plină de cei șapte ani de acasă și de bun simț, a transformat podul într-o groapă de gunoi.

Podul Turcului din Parța / © Flavius-Sebastian Ignea

Din păcate, și acest pod este menit distrugerii așa cum s-a întâmplat și cu podul de pe drumul Sânmihaiul Român - Săcălaz. Hărțile Topografice Militare la scara de 1:25.000 din anul 1975 indică pentru Podul Turcului o lungime de 48 de metri, o lățime de 7,3 metri și un gabarit de 20 de tone. Podul fusese construit pe o vale ce la precipitații mari se inundă și a cărei ape ajung în canalul Găvojdia, canal ce ajunge la stația de pompare din Cebza.

Podul apare pe Prima Ridicare Topografică Habsburgică (Josefină) realizată între anii 1769 și 1772 (pentru Banat). Un calcul simplu arată că podul are o vecime de cel puțin 250 de ani. Din păcate, nici administrația locală din comuna Parța și nici Consiliul Județean prin Direcția Județeană pentru Cultură Timiș nu par a fi interesate de salvarea și punerea în valoare a podului.

Podul Turcului pe Prima Ridicare Topografică Josefină finalizată în anul 1772 / Mai multe detalii, aici.

Un ultim aspect pe care aș dori să-l punctez este acela că podul NU a fost construit în perioada otomană, deci înainte de 1716 ci după cucerirea Banatului de către habsburgi. Cu toate acestea, toponimul în cauză indică, mai degrabă, vechimea considerabilă a podului.

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol. 

© Flavius-Sebastian Ignea / 1 aprilie 2022

Neda Ukraden a concertat la Deta: ”Mulțumesc, România, pentru că mă iubiți!” (FOTO și VIDEO)

Platoul din parcul orașului Deta pe care a fost amplasată scena a fost mult prea mic pentru miile de persoane ce au venit să o vadă pe Neda Ukraden. De la 8 la 88 de ani, spectatorii s-au înghesuit s-o admire pe una din cele mai celebre cântărețe din spațiul ex-Iugoslav și, fără îndoială, cea mai iubită în România. Spun că Neda Ukraden este cea mai iubită în țara noastră pentru că a susținut, în ultimii ani, zeci de concerte în Banat și nu numai. Niciun alt cântăreț din spațiul ex-Iugoslav nu se apropie de acest palmares.

Neda Ukraden live pe scena din Parcul Orașului Deta în seara zilei de 30 iulie 2022 cu ocazia Zilelor Orașului Deta / © Flavius-Sebastian Ignea

După cum a afirmat și la Deta, Neda Ukraden iubește România iar românii, sârbii și alte etnii din Banat, o iubesc și o apreciază pentru tot ceea ce dăruiește publicului atunci când urcă pe scenă. Miile de persoane venite în seara zilei de 30 iulie 2022 la Deta demonstrează acest lucru. Mai trebuie spus și faptul că vremea a fost, cel puțin capricioasă. Asta nu i-a împiedicat pe locuitorii Detei, pe cei ai satelor din jur dar și pe locuitorii capitalei Banatului să meară în secularul parc al orașului, s-o vadă și să o asculte live pe Neda Ukraden.

Parcul orașului Deta a fost neîncăpător pentru miile de persoane venite să o vadă și să o asculte pe Neda Ukraden! / © Flavius-Sebastian Ignea

Neda a cântat melodii vechi dar și melodii noi. A cântat de două ori Zora Je (Zori de zi), melodia care a făcut-o celebră peste hotarele Iugoslaviei. Miile de oameni din parcul Detei au cântat alături de ea. O altă melodie cântată a fost hitul celor de la Novi Fosili, Za Ona Dobra Stara Vremena (Pentru vremurile bune de altădată). La 71 de ani, Neda Ukraden este o forță ce are încă multe de dăruit celor care iubesc muzica din spațiul ex-Iugoslav și care știu să aprecieze valori ale muzicii adevărate. 

Felicit pe această cale Primăria și Consiliul Local al Orașului Deta pentru inițiativa de a o invita pe Neda Ukraden să concerteze în cadrul Zilelor Orașului Deta. Având în vedere miile de oameni care s-au adunat în parc, inițiativa poate fi considerată una de succes! De asemenea, mi-a plăcut faptul că domnișoara care a prezentat evenimentul a prezentat-o pe Neda Ukraden și în limba sârbă, făcând-o pe artistă să se simtă și mai bine. Atenția la detalii contează! 

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol. 

© Flavius-Sebastian Ignea / 31 iulie 2022

Exodul germanilor/șvabilor din Bacova între 1880 și 2011

Bacova a fost una din localitățile Banatului de câmpie în care numărul germanilor a fost deosebit de numeros. La recensământul din anul 1880, din 1748 de locuitori, nu mai puțin de 1552 erau germani. În anul 1890, numărul germanilor crește la 1639 iar în anul 1900 ajunge la 1955. Ultimul recensământ realizat în perioada Austro-Ungară, cel din anul 1910, arată că din 2037 de locuitori, 1895 erau germani, ceea ce înseamnă o pondere de 93%.

În anul 1920, populația germană cunoaște o ușoară scădere la 1880 de suflete însă și populația totală a satului a scăzut la 1939 de persoane. Recensământul din anul 1930 arată că, pentru prima dată în istorie, populația germană din Bacova depășește pragul de 2000 de suflete; în total în 1930 la Bacova trăiau 2080 de germani dintr-un total de 2156 de locuitori. În anul 1941 populația satului ajunge la 2142 de locuitori din care 2090 de germani. Aceasta este cea mai mare valoare înregistrată de populația germană din Bacova. Ulterior, comunitatea începe treptat să scadă.

O imagine deosebită: kirchweih la Bacova în anul 1979 / Fotografia a fost preluată de aici / Imaginea a fost postată de domnul Helmut Batzina pe grupul de Facebook ”Bakowa”.

În anul 1966, la Bacova mai trăiau 1654 de germani iar în anul 1977 numai 1433. Datele recensământului din anul 1992 arată una din dramele Banatului modern: plecarea populației germane. În Bacova, după schimbarea de regim din anul 1989, mai trăiau 241 de germani. În anul 2002, numărul acestora a ajuns la numai 105 persoane. Datele recensământului din anul 2011 indică o populație germană de 151 de persoane însă această valoare cuprinde populația germană de pe întreaga unitate administrativ-teritorială Buziaș (formată din nucleul urban omonim și satele aparținătoare Bacova și Silagiu).

Notă: informațiile au fost preluate din lucrarea Erdély etnikai és felekezeti statisztikája : népszámlálási adatok 1850-2002 között / összeállította: Vol. 3: Arad, Krassó-Szörény, és Temes megye editată în anul 2011 de statisticianul maghiar Varga E. Árpád și publicată la Miercurea Ciuc de editura Pro Print.

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol sau sursa fotografiilor. 

© Flavius-Sebastian Ignea / 2 octombrie 2021