Între legendă și realitate: povestea castelului familiei Csávossy din Bobda

După Primul Război Mondial, regiunea istorică a Banatului a pierdut, în diferite conjuncturi, zeci de reședințe nobiliare. Adevărate bijuterii arhitecturale au ajuns o ruină sau au fost complet rase de pe suprafața pământului. Din marile castele de la Jimbolia, Neudorf sau Beodra s-a ales praful. Au rămas câteva fotografii vechi și povești ce, de-a lungul timpului, s-au transformat în legende. Un caz similar este și cel al castelului familiei Csávossy din Bobda.

Lucrările la castelul din Bobda a fost finalizate în anul 1897, deci acum 125 de ani, după cum amintește Borovszky Samu în Torontál vármegye (Magyarország vármegyéi és városai, 1912). Castelul a fost construit de Gyula Csávossy și a servit drept reședință a familiei nibiliare de Csávossy alături de castelul de la Grănicerii (Csávos), astăzi demolat.

Una din legendele țesute în jurul acestui castel este aceea că întreaga clădire a fost demolată după inundațiile din anul 1932. Acest lucru este numai în parte adevărat: în martie 1932, în Banat au avut loc o serie de inundații datorate atât precipitațiilor abundente cât și topirii zăpezilor. Ziarul Dimineața din 26 martie 1932 informa că satele Beregsăul Mare, Cenei și Bobda fuseseră inundate de apele Canalului Bega Veche. A fost afectat și castelul familiei Csávossy însă nu într-o măsură atât de mare încât să-i fie afectată integritatea și să se decidă demolarea clădirii. 

Castelul din Bobda în anul 1910. Imaginea a fost preluată din monografia comitatului Torontal, lucrare coordonată de Borovszky Samu (Torontál vármegye - Magyarország vármegyéi és városai, 1912)

Adevărul despre pierderea castelului din Bobda este însă, cu totul altul. În numărul din 13 mai 1927, deci cu cinci ani înainte de inundațiile din anul 1932, Ziarul Dimineața publică un anunț prin care cititorii sunt informați că la Bobda există un castel de vânzare ”imediat din cauza afacerilor familiare”. În anunț se mai specifică faptul că edificiul are etaj, este compus ”din 12 mari camere parchetate, cameră de baie, de servitori şi din mare subsol de locuit şi de bucătărie.” 

Mai mult decât atât, castelul din Bobda avea sistem de alimentare cu apă, beneficia de electricitate și era conectat la rețeaua de telefonie a județului. În articol se mai arată că împreună cu reședința, este vândut și parcul în stil englezesc în suprafață de 8 iugăre dar și mobilierul din castel, mobilier despre care se amintește că se afla într-o stare ”neexcepțională”.

Parcul castelului apare cartat pe a Doua Ridicare Topografică Austro-Ungară (1809-1869). Existau aliniamente de arbori de o parte și de alta a căii centrale ce făcea legătura între extremitatea estică a parcului și cea vestică. Castel urma să fie construit undeva la jumătatea distanței, spre vest. 

Parcul din Bobda cartat pe a Doua Ridicare Topografică Austro-Ungară (1809-1869) / Harta a fost preluată de aici.

Se poate concluziona că problemele de natură financiară ale familiei Csávossy au condus la vânzarea castelului, dat fiind anunțul din anul 1927 iar inundațiile din anul 1932, dacă imobilul nu a fost vândut până atunci, au contribuit în mică măsură la pierderea acestei frumoase reședințe nobiliare. În aceleași condiții, Banatul a pierdut și castelul Csitó al familiei Csekonics de lângă Jimbolia.

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol.

 

© Flavius-Sebastian Ignea / 15 septembrie 2022

Satele dispărute ale Banatului: Fodorháza

Astăzi, numele de Fodorháza nu mai spune, aproape nimănui, nimic. Acum un secol însă, acest nume desemna o mică așezare din pusta bănățeană. Foarte puțini mai sunt cei care știu despre existența satului și mai ales unde se afla acesta. În acest articol voi încerca, pe baza unor vechi hărți, să prezint satul și caracteristicile sale în speranța că unii dintre cititorii blogului cunosc mai multe detalii despre Fodorháza.

A Doua Ridicare Topografică Militară a Imperiului Habsburgic a avut loc între anii 1819 și 1869. Materialul cartografic rezultat ilustrează și satul Fodorháza. Așezarea era formată dintr-o singură stradă, casele fiind dispuse de o parte și de alta a acesteia. La nord, harta prezintă 12 case în partea stângă și 11 în cea dreaptă, acestea fiind despărțite de o cale de acces spre cimitirul localității. La sud, satul avea 22 de case. În total, putem afirma că la mijlocul secolului al XIX-lea, Fodorháza avea 45 de case. 

Fodorháza pe A Doua Ridicare Topografică Militară a Imperiului Austro-Ungar (1819-1869)

Strada satului avea o lungime de 970 metri însă, după cum se remarcă în harta de mai sus, satul era tangent la sud cu un drum mult mai important, cel care făcea legătura între localitățile Gad și Toager. Suprafața grădinilor era de 12 hectare în timp ce suprafața totală a satului (zona intravilană) măsura 26 hectare. Cimitirul avea o suprafață de aproape 6000 metri părtați.

Între 1869 și 1887 are loc cea de-a Treia Ridicare Topografică Militară a Imperiului Austro-Ungar, aceasta fiind realizată la scara de 1:25.000. Materialul cartografic nu oferă informații deosebite despre sat. Se păstrează toponimia anterioară maghiară. Numărul de case pare să fie mai redus. În partea de nord a cimitirului se remarcă două plantații de viță-de-vie, de unde putem deduce că populația satului producea vin. Cumulat, cele două suprafețe măsurau 6 hectare. La est de sat se remarcă altitudinea de 83 metri deasupra Mării Adriatice.

Drumul principal ce asigura legătura între Gad și Toager este mult mai pronunțat în harta anterioară. De la Fodorháza la Gad, pe acest drum, erau 2,66 km (în zona cimitirului din Gad) iar până la Toager distanța era de 4,06 km. În harta de mai sus se remarcă simbolul unui monument/troițe aflat în centru satului Fodorháza, acolo unde se desprinde mica stradă ce asigura accesul spre cimitir. 

Harta administrativă a Ungariei din anul 1914 indică satul sub toponimul de Fodorház. Localitatea făcea parte din comitatul (vármegye) Torontal, plasa (járás) Modoș. În Monografia Comitatului Torontal editată în anul 1912 de Borovszky Samu, se foloseşte toponimul de Fodorház. Puţinele detalii despre sat arată că: "este un sat mic de-a lungul pârâului Jaruga. Are 45 de case şi 175 de locuitori germani care sunt de religie romano-catolică. Oficiul poștal se află în Gad iar telegraful și stația de cale ferată la Rudna. Satul datează din secolul al XIX-lea și a fost întemeiat între anii 1838 și 1840.” Din cunoştinţele mele, în trecut a existat pe calea ferată dintre Rudna şi Cruceni, punctul de oprire Feodora.

Pentru că subiectul populaţiei este unul interesant, am cercetat datele publicate de demograful maghiar Varga E. Árpád. Cercetătorul notează că la recensământul din anul 1880, populaţia satului era de 114 locuitori din care 105 erau germani. În anul 1890 s-a ajuns la 214 locuitori din care 208 erau germani. Acesta a fost cel mai mare efectiv demografic pe care l-a avut satul. În anul 1900 populația scăzuse la 202 locuitori din care 177 germani. Se remarcă faptul că germanii au început să scadă mult, dacă ne raportă la întreg efectivul demografic. Recensământul din anul 1910 indică o populație de 174 de locuitori din care 151 de germani și 17 maghiar iar datele din anul 1920 arată 155 de locuitori. În anul 1956, ultimele date statistice arată că populația așezării era de 96 de persoane, fără a fi însă indicată etnia locuitorilor. Varga E. Árpád afirmă că recensămintele din 1931 și 1940 au inclus populația satului în cea a localității Gad.

În anul 1966, s-au produs grave inundații pe râul Timiș, apele afectând și localitatea Fodorház. Treptat, populația a început să plece, astfel că, în cele din urmă, întreaga așezare a fost părăsită. Astăzi, din vechea așezare a mai rămas doar cimitirul în care crește vegetația și o urmă a străzii ce era odată delimitată de gospodăriile populației germane care a trăit în Fodorház.

Notă: informațiile demografice au fost preluate din lucrarea Erdély etnikai és felekezeti statisztikája : népszámlálási adatok 1850-2002 között / összeállította: Vol. 3: Arad, Krassó-Szörény, és Temes megye editată în anul 2011 de statisticianul maghiar Varga E. Árpád și publicată la Miercurea Ciuc de editura Pro Print. Informațiile privind istoricul așezării au fost preluate Borovszky Samu - Torontál vármegye (1912): TORONTÁL VÁRMEGYE KÖZSÉGEI - Irta Reiszig Ede dr. történetíró, a közp. szerk. biz. tagja. Kiegészítette Vende Aladár, a monográfia szerkesztője.

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol sau sursa fotografiilor. 

© Flavius-Sebastian Ignea / 10 octombrie 2021

Istorii uitate: 60 de locuitori ai Cebzei au murit în inundațiile din anul 1912

În primăvara anului 1912, Banatul a fost lovit de cele mai catastrofale inundații din istoria modernă a regiunii. Mii de case au fost distruse, zeci de mii de hectare de teren au fost acoperite de ape. Presa vremii a relatat pe larg despre această catastrofă ce a afectat multe din localitățile regiunii. 

Între acestea, drama pe care populația Cebzei a trăit-o în acele zile de primăvară se impune a fi reamintită. Am tradus în rândurile de mai jos un scurt articol apărut în 29 mai 1912 în ziarul Népszava (Vocea Poporului). De la această dramă, a rămas vorba ”ca Cebza-n `12”, ca răspuns la întrebarea ”cum te simț?/ce faci?” atunci când îți merge rău.

În satul Cebza din comitatul Torontal, râul Timiș a rupt digul stâng luni după-amiaza. Curând, apele au inundat întreg satul, ajungând în unele locuri să măsoare unul sau doi metri sau, chiar patru metri. De marți dimineața, toate legăturile cu Cebz au fost pierdute. Localitatea este înconjurată de o imensă mare de apă. S-a încercat apropierea de sat, însă fără succes. Numai acoperișurile caselor și coroanele copacilor erau vizibile deasupra apei. Autoritățile au ajuns în sat cu ajutorul bărcilor, în jurul orei 16:00. Notarul satului a declarat că totul a fost distrus. 

Funcționarul a afirmat că toate casele au fost distruse în afară de școală, biserică și casa parohială. Se estimează că au murit între 50 și 60 de persoane. La ora 17:00, trupe ale armatei din Timișoara au ajuns la Cebza cu 20 de bărci încărcate cu mâncare. Soldații i-au evacuat rând pe rând pe sinistrați. Probabil că localitatea Cebza este cea mai afectată de inundații. Și satul Petroman, aflat în vecinătatea Cebzei, a fost acoperit de ape. Douăzeci de case s-au prăbușit. Moara Rudolf din Deta a fost distrusă de ape. De asemenea, mari distrugeri au fost consemnate și în zona orașului Biserica Albă.

Népszava, 29 mai 1912

Planul localității Cebza în jurul anului 1910, înainte de inundațiile catastrofale care s-au abătut asupra localității în anul 1912. Planul face parte din a treia ridicare topografică militară a Imperiului Austro-Ungar

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol. 

© Flavius-Sebastian Ignea / 9 octombrie 2021