Satele dispărute ale Banatului: Colonia Bulgară / Bolgártelep

Pornim pe un drum al amintirilor din Dudeştii Vechi spre Cheglevici. Înainte de a intra în micul sat ce mai numără câteva sute de suflete, cotim la stânga pe un vechi drum de ţară, asemeni drumurilor din Banatul începutului de secol XX. Pusta bănăţeanţă ni se înfăţişează, cu toată impozanţa şi măreţia, care o mare galbenă, în care se înghesuie mii şi mii de spice de grâu şi culturi de porumb sau floarea soarelui. Parcurgem aproape 3 km când în faţa noastră încep să se vadă ruinele unui sat: Colonia Bulgară. În centrul aşezării, a rămas statornică, vechea biserică romano-catolică. 

Puţine sunt astăzi informaţiile despre Colonia Bulgară, motiv pentru care în acest articol, încerc să pun cap la cap toate datele pe care le am despre acest sat aproape dispărut al Banatului. În monografia comitatului Torontal editată în anul 1910 de către Borovszky Samu se aminteşte faptul că satul a fost întemeiat în anul 1844, fiind una din cele mai nou-înfiinţate aşezări din Banat. Ún anul 1852, în centrul satului se construiește o capelă, aceasta putând fi observată și în harta de mai jos.

Colonia Bulgară în a doua jumătate a secolului al XIX-lea reprezentată pe a Doua Ridicare Topografică Militară a Imperiului Habsburgic - Austro-Ungar.

La recensământul din anul 1880, Colonia Bulgară avea o populaţie de 508 locuitori. În anul 1890 populaţia creşte la 681 de persoane iar în anul 1900 ajunge la 702 locuitori. Ultimul recensământ din perioada Austro-Ungară, cel din anul 1910, indică o populaţie de 725 de locuitori din care 417 erau bulgari, 127 erau germani, 175 erau maghiari iar restul de 6 erau români. Astfel, putem afirma cu certitudine că în primii ani ai secolului al XX-lea, Colonia Bulgară era o aşezare în care bulgarii, germanii şi maghiarii trăiau în perfectă armonie, uniţi şi de religia romano-catolică ce a reprezentat un adevărat liant. 

În anul 1912 este ridicată Biserica Romano-Catolică din centrul așezării, edificiu rămas și astăzi în picioare. Satul avea în acea perioadă 148 de case.  Borovszky Samu aminteşte şi de faptul că în zona localităţii nu există niciun mare proprietar de pământ. Un alt element important din viața satului a fost cercul de lectură. După cum arată a Treia Ridicare Topografică Militară Austro-Ungară, la sfârșitul secolului al XIX-lea, în zona Coloniei Bulgare existau mai multe ferme: Kriegna tanya se afla la vest de localitate, Weinerich la sud-vest iar la sud, Czervena. Astăzi, niciuna din aceste ferme nu mai există.

Colonia Bulgară la începutul secolului al XX-lea pe a Treia Ridicare Topografică Austro-Ungară

În anul 1920, populaţia Coloniei Bulgare ajunge la 749 de persoane iar în anul 1930 la 830 de locuitori. Aceasta a fost şi perioada în care satul a fost cel mai populat. Datele arată că în localitate trăiau 351 de bulgari şi 335 de maghiari la care se adaugă 128 de germani şi 16 români. Populaţia bulgară începuse să scadă în timp ce etnicii maghiari au început să aibă o pondere mai ridicată. În anul 1941 populaţia scade la 729 de locuitori iar în anul 1956 la 533 de persoane. În anul 1966 satul mai număra 528 de suflete iar în anul 1977 recensământul indică un efectiv demografic de 308 persoane din care 208 maghiari. În anul 1992 în Colonia Bulgară trăiau 103 locuitori iar în anul 2002 numai 34. Ultimul recensământ, cel din anul 2011, indică o populaţie de numai 28 de locuitori.

Notă: informațiile demografice au fost preluate din lucrarea Erdély etnikai és felekezeti statisztikája: népszámlálási adatok 1850-2002 között / összeállította: Vol. 3: Arad, Krassó-Szörény, és Temes megye editată în anul 2011 de statisticianul maghiar Varga E. Árpád și publicată la Miercurea Ciuc de editura Pro Print. Informațiile privind istoricul așezării au fost preluate Borovszky Samu - Torontál vármegye (1912): TORONTÁL VÁRMEGYE KÖZSÉGEI - Irta Reiszig Ede dr. történetíró, a közp. szerk. biz. tagja. Kiegészítette Vende Aladár, a monográfia szerkesztője.

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol sau sursa fotografiilor. 

© Flavius-Sebastian Ignea / 23 octombrie 2021

Satele dispărute ale Banatului: Fodorháza

Astăzi, numele de Fodorháza nu mai spune, aproape nimănui, nimic. Acum un secol însă, acest nume desemna o mică așezare din pusta bănățeană. Foarte puțini mai sunt cei care știu despre existența satului și mai ales unde se afla acesta. În acest articol voi încerca, pe baza unor vechi hărți, să prezint satul și caracteristicile sale în speranța că unii dintre cititorii blogului cunosc mai multe detalii despre Fodorháza.

A Doua Ridicare Topografică Militară a Imperiului Habsburgic a avut loc între anii 1819 și 1869. Materialul cartografic rezultat ilustrează și satul Fodorháza. Așezarea era formată dintr-o singură stradă, casele fiind dispuse de o parte și de alta a acesteia. La nord, harta prezintă 12 case în partea stângă și 11 în cea dreaptă, acestea fiind despărțite de o cale de acces spre cimitirul localității. La sud, satul avea 22 de case. În total, putem afirma că la mijlocul secolului al XIX-lea, Fodorháza avea 45 de case. 

Fodorháza pe A Doua Ridicare Topografică Militară a Imperiului Austro-Ungar (1819-1869)

Strada satului avea o lungime de 970 metri însă, după cum se remarcă în harta de mai sus, satul era tangent la sud cu un drum mult mai important, cel care făcea legătura între localitățile Gad și Toager. Suprafața grădinilor era de 12 hectare în timp ce suprafața totală a satului (zona intravilană) măsura 26 hectare. Cimitirul avea o suprafață de aproape 6000 metri părtați.

Între 1869 și 1887 are loc cea de-a Treia Ridicare Topografică Militară a Imperiului Austro-Ungar, aceasta fiind realizată la scara de 1:25.000. Materialul cartografic nu oferă informații deosebite despre sat. Se păstrează toponimia anterioară maghiară. Numărul de case pare să fie mai redus. În partea de nord a cimitirului se remarcă două plantații de viță-de-vie, de unde putem deduce că populația satului producea vin. Cumulat, cele două suprafețe măsurau 6 hectare. La est de sat se remarcă altitudinea de 83 metri deasupra Mării Adriatice.

Drumul principal ce asigura legătura între Gad și Toager este mult mai pronunțat în harta anterioară. De la Fodorháza la Gad, pe acest drum, erau 2,66 km (în zona cimitirului din Gad) iar până la Toager distanța era de 4,06 km. În harta de mai sus se remarcă simbolul unui monument/troițe aflat în centru satului Fodorháza, acolo unde se desprinde mica stradă ce asigura accesul spre cimitir. 

Harta administrativă a Ungariei din anul 1914 indică satul sub toponimul de Fodorház. Localitatea făcea parte din comitatul (vármegye) Torontal, plasa (járás) Modoș. În Monografia Comitatului Torontal editată în anul 1912 de Borovszky Samu, se foloseşte toponimul de Fodorház. Puţinele detalii despre sat arată că: "este un sat mic de-a lungul pârâului Jaruga. Are 45 de case şi 175 de locuitori germani care sunt de religie romano-catolică. Oficiul poștal se află în Gad iar telegraful și stația de cale ferată la Rudna. Satul datează din secolul al XIX-lea și a fost întemeiat între anii 1838 și 1840.” Din cunoştinţele mele, în trecut a existat pe calea ferată dintre Rudna şi Cruceni, punctul de oprire Feodora.

Pentru că subiectul populaţiei este unul interesant, am cercetat datele publicate de demograful maghiar Varga E. Árpád. Cercetătorul notează că la recensământul din anul 1880, populaţia satului era de 114 locuitori din care 105 erau germani. În anul 1890 s-a ajuns la 214 locuitori din care 208 erau germani. Acesta a fost cel mai mare efectiv demografic pe care l-a avut satul. În anul 1900 populația scăzuse la 202 locuitori din care 177 germani. Se remarcă faptul că germanii au început să scadă mult, dacă ne raportă la întreg efectivul demografic. Recensământul din anul 1910 indică o populație de 174 de locuitori din care 151 de germani și 17 maghiar iar datele din anul 1920 arată 155 de locuitori. În anul 1956, ultimele date statistice arată că populația așezării era de 96 de persoane, fără a fi însă indicată etnia locuitorilor. Varga E. Árpád afirmă că recensămintele din 1931 și 1940 au inclus populația satului în cea a localității Gad.

În anul 1966, s-au produs grave inundații pe râul Timiș, apele afectând și localitatea Fodorház. Treptat, populația a început să plece, astfel că, în cele din urmă, întreaga așezare a fost părăsită. Astăzi, din vechea așezare a mai rămas doar cimitirul în care crește vegetația și o urmă a străzii ce era odată delimitată de gospodăriile populației germane care a trăit în Fodorház.

Notă: informațiile demografice au fost preluate din lucrarea Erdély etnikai és felekezeti statisztikája : népszámlálási adatok 1850-2002 között / összeállította: Vol. 3: Arad, Krassó-Szörény, és Temes megye editată în anul 2011 de statisticianul maghiar Varga E. Árpád și publicată la Miercurea Ciuc de editura Pro Print. Informațiile privind istoricul așezării au fost preluate Borovszky Samu - Torontál vármegye (1912): TORONTÁL VÁRMEGYE KÖZSÉGEI - Irta Reiszig Ede dr. történetíró, a közp. szerk. biz. tagja. Kiegészítette Vende Aladár, a monográfia szerkesztője.

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol sau sursa fotografiilor. 

© Flavius-Sebastian Ignea / 10 octombrie 2021