Modoșul iși ia adio, pentru totdeauna, de la calea ferată

În mod indiscutabil, Primul Război Mondial a însemnat începutul sfârșitului pentru vasta rețea de cale ferată ce împânzea Banatul de la Tisa în Munții Poiana Ruscă și de la Dunăre la Mureș. După 1920, noile frontiere au secționat liniile de cale ferată, astfel că unele tronsoane au fost închise. După cel de-al Doilea Război Mondial, situația s-a înrăutățit și mai mult. 

În plină pustă a Banatului, pe malul drept al râului Timiș, se află localizat orașul Modoș, astăzi Jaša Tomić. Orașul avea în anul 1900, o populație de peste 4500 de locuitori, fiind o urbe înfloritoare. La dezvoltarea economică și demografică a așezării au contribuit și liniile de cale ferată care au făcut ca orașul să devină un mic nod feroviar, aflat totuși în umbra nodului Torontálszécsány - Bóka. 

Stația de cale ferată Modoș în perioada administrației Austro-Ungare, în jurul anului 1900. De remarcat activitatea intensă din stație și mulțumea de oameni

În anul 1889 este inaugurată calea ferată Becicherecul Mare (Zrenjanin) - Seceani (Torontálszécsány) - Modoș, linie prelungită în același an până la Pardani. Șase ani mai târziu, în anul 1895, linia este prelungită până la Jimbolia. În data de 31 iulie 1897 este inaugurată calea ferată Timișoara - Modoș, fiind astfel asigurată legătura între oraș și capitala Banatului. Pentru realizarea acestei linii se cuvine să amintim eforturile depuse de baronul de Rudna, Feodor Nikolics (1836-1903). 

Astfel, la începutul secolului al XX-lea, din Modoș se putea ajunge în trei mari centre urbane din Banat: Timișoara, Becicherecul Mare (Zrenjanin) și Jimbolia. Aceste linii de cale ferată au contribuit decisiv la dezvoltarea așezării din toate punctele de vedere. În anul 1921, în Modoș trăiau 4721 de locuitori, acesta fiind cel mai mare efectiv demografic al orașului. 

Rețeaua de cale ferată din zona Modoș în anul 1940

Ulterior, linia de la Timișoara la Modoș continuă să fie exploatată, însă linia Modoș - Jimbolia este secționată, în uz fiind doar traseul Modoș - Pardani. În cele din urmă, tronsoanele Modoș - Pardani și Modoș - Cruceni sunt scoase din uz. În final, nici linia Modoș - Seceani nu mai este folosită, astfel că orașul Modoș rămâne fără transport feroviar. La începutul anului 2022, Căile Ferate Sârbe anunță scoaterea la licitație a liniile Modoș - Seceanu și Zrenjanin Fabrica - Vârșeț pentru valorificarea șinelor și a altor componente metalice la fier vechi. Astfel, Modoșul își ia adio, pentru totdeauna, la linia de cale ferată care, odată, a dus la dezvoltarea orașului. La recensământul din 2011, orașul mai avea 2373 de locuitori. În prezent, se estimează că populația din Modoș nu mai depășește pragul de 2000 de persoane.

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol. 

© Flavius-Sebastian Ignea / 16 ianuarie 2022

Stema Ungariei pe o gară din Banat

Una din știrile care a incitat opinia publică locală a fost publicată în anul 1934 în ziarul Lumina Satelor. În ediția din 12 august, sub titlul Pajura ungurească pe o gară din România, cititorii erau informați că pe fața gării din Banloc, mai stă și azi săpată stema ungurească, faimoasa pajură cu 2 capete. După atâția ani de Românie Mare, rușinea aceasta ar trebui să înceteze.

Dacă e să luăm în considerare faptul că de la Marea Unire trecuseră nu mai puțin de 15 ani, putem concluziona că locuitorii din Banloc nu se prea sinchiseau de stema Ungariei, aceștia fiind mult mai interesați de circulația feroviară pe linia Giera - Timișoara. Clădirea gării despre care se vorbește în articolul din anul 1934 nu mai există, ea fiind afectată de cutremurul din anul 1991.

Puținele imagini existente cu vechea gară nu ilustrează însă nicio stemă maghiară pe clădirea stației de cale ferată din Banloc. Imaginile precum cea de sus surprind însă o clădire foarte bine întreținută, curată, cu un spațiu verde deosebit de bogat și bine îngrijit, o adevărată oază de verdeață. Din păcate, imaginea este doar o amintire a ceea ce a fost odată stația de cale ferată din Banloc. Astăzi, prin localitate, trenul nu mai circulă deloc; linia Giera - Jebel a fost scoasă din uz.

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol. 

© Flavius-Sebastian Ignea / 5 ianuarie 2022

Populația germană din Freidorf în anul 1941

O fotografie plină de nostalgia unor ani apuși: kirchweih în Freidorf, în vara anului 1955. Kirchweih-ul în Freidorf se sărbătorea în data de 16 August atunci când este celebrat Sf. Rochus, patronul bisericii romano-catolice din fostul sat șvăbesc. Fotografia surprinde parada perechilor pe strada principală, actuala Ioan Slavici. În fundal, în partea stângă, se observă coroana platanului de lângă biserica catolică.

Kirchweih în Freidorf în anul 1955 / Fotografia a fost preluată de aici.

În anul 1941, recensământul a arătat că în Freidorf trăiau 4071 de persoane din care 2553 erau germani, ceea ce reprezenta o pondere de 63%. Maghiarii din Freidorf erau în număr de 914, aceștea reprezentând aproape 25% din populație. Românii au fost minoritari (460 de persoane). Ulterior, Freidorful a fost încorporat Timișoarei, iar datele privind situația etnică a satului nu au mai fost defalcate. Totuși, după cel de-al Doilea Război Mondial, populația germană din Freidorf a început să scadă treptat, ajungând astăzi la numai câțiva germani.

Notă: informațiile demografice au fost preluate din lucrarea Erdély etnikai és felekezeti statisztikája: népszámlálási adatok 1850-2002 között / összeállította: Vol. 3: Arad, Krassó-Szörény, és Temes megye editată în anul 2011 de statisticianul maghiar Varga E. Árpád și publicată la Miercurea Ciuc de editura Pro Print. 

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol sau sursa fotografiilor. 

© Flavius-Sebastian Ignea / 25 octombrie 2021

Satele dispărute ale Banatului: Colonia Bulgară / Bolgártelep

Pornim pe un drum al amintirilor din Dudeştii Vechi spre Cheglevici. Înainte de a intra în micul sat ce mai numără câteva sute de suflete, cotim la stânga pe un vechi drum de ţară, asemeni drumurilor din Banatul începutului de secol XX. Pusta bănăţeanţă ni se înfăţişează, cu toată impozanţa şi măreţia, care o mare galbenă, în care se înghesuie mii şi mii de spice de grâu şi culturi de porumb sau floarea soarelui. Parcurgem aproape 3 km când în faţa noastră încep să se vadă ruinele unui sat: Colonia Bulgară. În centrul aşezării, a rămas statornică, vechea biserică romano-catolică. 

Puţine sunt astăzi informaţiile despre Colonia Bulgară, motiv pentru care în acest articol, încerc să pun cap la cap toate datele pe care le am despre acest sat aproape dispărut al Banatului. În monografia comitatului Torontal editată în anul 1910 de către Borovszky Samu se aminteşte faptul că satul a fost întemeiat în anul 1844, fiind una din cele mai nou-înfiinţate aşezări din Banat. Ún anul 1852, în centrul satului se construiește o capelă, aceasta putând fi observată și în harta de mai jos.

Colonia Bulgară în a doua jumătate a secolului al XIX-lea reprezentată pe a Doua Ridicare Topografică Militară a Imperiului Habsburgic - Austro-Ungar.

La recensământul din anul 1880, Colonia Bulgară avea o populaţie de 508 locuitori. În anul 1890 populaţia creşte la 681 de persoane iar în anul 1900 ajunge la 702 locuitori. Ultimul recensământ din perioada Austro-Ungară, cel din anul 1910, indică o populaţie de 725 de locuitori din care 417 erau bulgari, 127 erau germani, 175 erau maghiari iar restul de 6 erau români. Astfel, putem afirma cu certitudine că în primii ani ai secolului al XX-lea, Colonia Bulgară era o aşezare în care bulgarii, germanii şi maghiarii trăiau în perfectă armonie, uniţi şi de religia romano-catolică ce a reprezentat un adevărat liant. 

În anul 1912 este ridicată Biserica Romano-Catolică din centrul așezării, edificiu rămas și astăzi în picioare. Satul avea în acea perioadă 148 de case.  Borovszky Samu aminteşte şi de faptul că în zona localităţii nu există niciun mare proprietar de pământ. Un alt element important din viața satului a fost cercul de lectură. După cum arată a Treia Ridicare Topografică Militară Austro-Ungară, la sfârșitul secolului al XIX-lea, în zona Coloniei Bulgare existau mai multe ferme: Kriegna tanya se afla la vest de localitate, Weinerich la sud-vest iar la sud, Czervena. Astăzi, niciuna din aceste ferme nu mai există.

Colonia Bulgară la începutul secolului al XX-lea pe a Treia Ridicare Topografică Austro-Ungară

În anul 1920, populaţia Coloniei Bulgare ajunge la 749 de persoane iar în anul 1930 la 830 de locuitori. Aceasta a fost şi perioada în care satul a fost cel mai populat. Datele arată că în localitate trăiau 351 de bulgari şi 335 de maghiari la care se adaugă 128 de germani şi 16 români. Populaţia bulgară începuse să scadă în timp ce etnicii maghiari au început să aibă o pondere mai ridicată. În anul 1941 populaţia scade la 729 de locuitori iar în anul 1956 la 533 de persoane. În anul 1966 satul mai număra 528 de suflete iar în anul 1977 recensământul indică un efectiv demografic de 308 persoane din care 208 maghiari. În anul 1992 în Colonia Bulgară trăiau 103 locuitori iar în anul 2002 numai 34. Ultimul recensământ, cel din anul 2011, indică o populaţie de numai 28 de locuitori.

Notă: informațiile demografice au fost preluate din lucrarea Erdély etnikai és felekezeti statisztikája: népszámlálási adatok 1850-2002 között / összeállította: Vol. 3: Arad, Krassó-Szörény, és Temes megye editată în anul 2011 de statisticianul maghiar Varga E. Árpád și publicată la Miercurea Ciuc de editura Pro Print. Informațiile privind istoricul așezării au fost preluate Borovszky Samu - Torontál vármegye (1912): TORONTÁL VÁRMEGYE KÖZSÉGEI - Irta Reiszig Ede dr. történetíró, a közp. szerk. biz. tagja. Kiegészítette Vende Aladár, a monográfia szerkesztője.

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol sau sursa fotografiilor. 

© Flavius-Sebastian Ignea / 23 octombrie 2021

Lepa Brena împlinește astăzi 61 de ani! Srećan ti rođendan!

Pe 20 octombrie 1960, vedea lumina zilei la Tuzla (Bosnia și Herțegovina, parte atunci a Republicii Socialiste Federative Iugoslavia) Fahreta Jahić, cunoscută astăzi ca Lepa Brena. Datorită succesului pe care-l are în Balcani, Lepa Brena a ajuns să fie cunoscută și sub numele de ”Regina Balcanilor”.

Lepa Brena în concert la Timișoara în anul 1984. Captură video de aici.

Fără echivoc, concertul Lepei Brena din Timișoara a intrat în istoria orașului. Pe data de 10 august 1984, în fața a peste 65.000 de spectatori, Lepa Brena a cântat pe Stadionul ”1 Mai” din capitala Banatului. Avea numai 24 de ani și o lume întreagă la picioare. Atmosfera de atunci a fost una ce nu se poate descrie în cuvinte, publicul dezlănțuindu-se atunci cânt artista a cântat melodia ”Trăiască Iugoslavia!” (Živela Jugoslavija!)

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol sau sursa fotografiilor. 

© Flavius-Sebastian Ignea / 20 octombrie 2021

 

139 de ani de la nașterea actorului bănățean Béla Lugosi

Béla Lugosi este unul dintre cei mai cunoscuți actori din Banat. Pe numele său real Béla Ferenc Dezső Blaskó, actorul a văzut lumina zile în Banat, la Lugoj, în data de 20 octombrie 1882. A trăit 73 de ani și s-a stins din viață în data de 16 august 1956 la Los Angeles. De-a lugul timpului, Béla Lugosi a avut nu mai puțin de cinci soții: Ilona Szmick (1917–1920), Ilona von Montagh (1921–1924), Beatrice Weeks (1929), Lillian Arch (1933–1953) și Hope Lininge (1955-1956).

Interpretând rolul lui Dracul în filmul care l-a consacrat, în anul 1931. Fotografia a fost preluată de aici.

Béla Lugosi a devenit faimos odată cu interpretarea rolului Dracul în filmul Count Dracula apărut în anul 1931 și care are la bază romanul lui Bram Stoker. De-a lugul timpului, Béla Lugosi a jucat în zeci de filme dintre care cele de groază au rămas cele mai apreciate de public. Interesant de menționat ar fi faptul că fiul lui, Bela G. Lugosi, trăiește și în prezent în Los Angeles. Născut în anul 1938, Bela G. Lugosi are astăzi vârsta de 83 de ani. Un alt aspect demn de menționat este acela că Béla Lugosi are o stea pe Aleea Celebrităților de la Hollywood (Hollywood Walk of Fame), fiind astfel unul din puținii bănăței care au parte de o asemenea recunoaștere.

Acum 305 ani, Timişoara devenea parte a Imperiului Habsburgic

Acum 305 ani, pe data de 18 octombrie 1716, trupele Imperiului Habsburgic conduse de Eugeniu de Savoya reuşesc să cucerească Cetatea Timişoarei. Lupta nu fusese una uşoară dacă luăm în considerare faptul că asediul începuse încă din 28 august. Trupele lui Eugeniu de Savoya fuseseră cantonate la vest de Timişoara, în zona localităţii Beregsăul Mare.

În urma unor atacuri susţinute a Armatei Imperiale Habsburgice, atacuri desfăşurate atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte, turcii predau, în cele din urmă, Timişoara. În data de 12 octombrie, cetatea este predată asediatorilor. Armata otomată părăseşte Cetatea Timişoarei cinci zile mai târziu iar Eugeniu de Savoya intră învingător în Timişoara în data de 18 octombrie 1716. 

Gravură de epocă reprezentând asediul cetăţii Timişoara în anul 1716. Imaginea a fost preluată de aici. Johann Nepomuk Preyer, Monographie der königlichen Freistadt Temesvár, Temesvár: Ed. Rösch & Comp., 1853 

Din anul 1716 şi până în anul 1919, Timişoara şi Banatul au cunoscut o dezvoltare fără precedent. De la o regiune acoperită în mare parte de mlaştini (zona de pustă) şi păduri (zona de munte), Banatul a devenit o regiune puternic industrializată, cu o densitate a căilor ferate cu mult peste medie. S-au construit sate şi oraşe, mari unităţi industriale. Banatul a devenit sub administraţia Habsburgică şi mai apoi Austro-Ungară una din cele mai dezvoltate regiuni din Europa.