Cu bicicleta din România în Serbia: impresii fotografice de pe pista Timișoara - Zrenjanin (FOTO)

Pista de biciclete ce face legătura între Timișoara și Becicherecul Mare (Zrenjanin) a fost inaugurată oficial în data de 25 martie 2015. Din păcate, din acel momen și până în anul 2022 nu s-a putut trece din România în Serbia în lipsa unui punct de trecere a frontierei la Otelec. Anul acesta, între 24 și 25 septembrie, Consiliul Județean Timiș în colaborare cu Inspectoratul Teritorial Timișoara al Poliției de Frontieră au deschis un punct de trecere a frontierei provizoriu. S-a putut astfel pedala de la Timișoara până la Becicherecul Mare.

Personal, am străbătut în ziua de 25 septembrie 2022, o distanță totală de 106 km pornind Freidorf până în  localitatea sârbească Torak, un sat unde populația de etnie română este una însemnată și înapoi. Mai jos, câteva fotografii pe care le-am făcut pe traseu precum și impresiile pe care mi le-a lăsat partea sârbă a pistei ce leagă România de Serbia.

Borna de hotar A141 (stânga) și semnul ce indică începutul fâșiei de protecție a fontierei de stat. Din acest punct, pe malul stâng al Canalului Bega începe teritoriul Serbiei / © Flavius-Sebastian Ignea

Pista de biciclete în Serbia, imediat după trecerea frontierei / © Flavius-Sebastian Ignea

Sârbii au reușit să conserve mult mai bine vegetația de pe maluri: arborii nu au fost tăiați astfe că aceștia există și în lunca Begheiului cât și între câmpie și dig / © Flavius-Sebastian Ignea

Fără îndoială, pe partea sârbă, Canalul Bega arată mult mai bine decât în România, grație și arborilor ce străjuiesc cursul de apă / © Flavius-Sebastian Ignea

Podul de peste Canalul Bega din Torak. Se pare că pe sârbi, cel puțin pe unii din ei, nu-i deranjează afișarea denumirilor localităților și în alte limbi precum maghiara sau româna / © Flavius-Sebastian Ignea

Canalul Bega văzut de pe podul din Torak. Încă o dată, m-a impresionat vegetația atât de bogată și care aduce un plus de valoare întregului peisaj / © Flavius-Sebastian Ignea

Popas în apropiere de podul din Srpski Itebej. Din nou, remarc arborii. Pe partea românescă, niciun popas nu este umbrit de arbori, astfel că vara nu este tocmai o fericire să faci o oprire / © Flavius-Sebastian Ignea

Turnul folosit de grănicerii iugoslavi pentru supravegherea frontierei cu România, văzut dinspre Serbia. După se află frontiera cu România / © Flavius-Sebastian Ignea

Pista de biciclete și Canalul Bega văzute din turnul grănicerilor spre România. Se observă, în fundal, frontiera și cei 15 metri lipsă din pistă / © Flavius-Sebastian Ignea

La întoarcere, lângă podul din Otelec, un domn din localitate vindea kürtőskalács. După ce am străbătut peste 70 km, acest desert maghiar a fost o adevărată binecuvântare / © Flavius-Sebastian Ignea 

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol. 

© Flavius-Sebastian Ignea / 1 octombrie 2022

Ecluzele de pe Canalul Bega din Serbia: bijuterii reabilitate după un secol!

La începutul secolului al XX-lea, administraţia Austro-Ungară a început construirea unui amplu sistem de ecluze pe Canalul Bega. Prima ecluză a fost construită la vărsarea Canalului Bega în Tisa, în apropiere de Titel şi la nord de Knićanin. A doua ecluză a fost construită la Ečka. Ulterior, s-au construit următoarle patru ecluze situate în Klek, Srpski Itebej, Uivar şi Sânmihaiul Român. După cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu realizarea Sistemului Hidrotehnic Dunăre - Tisa - Dunăre, ecluzele de la Knićanin şi Ečka au fost scoase din uz. Funcţia lor a fost preluată de noua ecluză construită la Stajićevo.

Ecluza de la Srpski Itebej: capătul din amonte al ecluzei. Pe mal se remarcă noile porţi ce au fost montate. Se observă şi stăvilarul culcat în albia canalului, sub podul ce a fost vopsit în culoarea roşie. Fotografia a fost preluată de aici.

S-a ajuns astfel ca pe Canalul Bega să existe cinci ecluze din care, la începutul secolului al XXI-lea mai funcţionau numai trei: Stajićevo, Kelk şi Uivar. Ecluza de la Sânmihaiul Român nu mai funcţiona din anul 1988 (atunci când au debutat lucrările de modernizare) iar porţile ecluzei de la Srpski Itebej nu mai fuseseră deschise de mai bine de jumătate de secol. Prin urmare, în anul 2020, autorităţile din Serbia au demarat ample lucrări de modernizare a ecluzelor de la Klek şi Srpski Itebej. Anterior, românii reluaseră lucrările la Sânmihaiul Român.

Ecluza de la  Srpski Itebej. Fotografia a fost preluată de aici.

În timp ce lucrările de reabilitare a ecluzei de la Sânmihaiul Român sunt discutabile, partea sârbă trebuie lăudată pentru modul în care a înţeles conservarea componentelor hidromecanice şi a întregului ansamblu al ecluzelor. Dacă pe partea românescă s-a folosit beton din plin, sârbii au preferat să utilizeze cărămida aparentă galbenă originală şi piatra veche folosită la taluzarea malurilor. Mai mult decât atât, în timp ce românii au ras toată vegetaţia de pe insula de la Sânmihaiul Român (a mai rămas un singur copăcel), sârbii au păstrat arborii crescuţi de o parte şi de alta a ecluzelor. Mai mult, partea sârbă a reuşit să păstreze aproape intacte toate echipamentele hidrotehnice, acestea fiind doar curăţate de rugină şi revopsite. Astfel, cele două ecluze de la Klek şi Srpski Itebej sunt ca acum un secol.

Ecluza de la Klek. Se remarcă podul de fier construit în anul 1912 şi bazinul nordic al ecluzei compusă din două sasuri. Fotografia a fost preluată de aici.

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol sau sursa fotografiilor. 

© Flavius-Sebastian Ignea / 16 octombrie 2021