Stații de cale ferată care au fost: Valkány / Valcani

Există astăzi în Banat zeci de stații de cale ferată părăsite. În fața unora, încă mai oprește trenul. Pe liniile altora s-a depus rugina iar vegetația a început să le acopere. Există însă și stații de cale ferată din care nu a mai rămas nici măcar fundația. Situația este cu atât mai tristă cu cât, acum un secol, unele din aceste gări erau puncte deosebit de importante în transportul feroviar din Banat. Un exemplu în acest caz este stația de cale ferată Valcani, în maghiară Valkány.

Stația de cale ferată Valkány în jurul anului 1900, în perioada administrației Austro-Ungare

Stația de cale ferată Valcani a fost inaugurată la data de 15 noiembrie 1857, odată cu linia de cale ferată Szeged - Kikinda - Jimbolia - Timișoara. Clădirea, impunătoare pentru acea perioadă, era sobră din punct de vedere arhitectural. Partea centrală avea două niveluri. Privind dinspre liniile de cale ferată, corpul din stânga avea cinci geamuri/uși de acces iar cel din dreapta avea șapte. Gara era iluminată cu felinare iar în jurul acesteia exista o vegetație bogată formată inclusiv din specii de conifere. Pe clădirea gării se remarcă suporturi ale firelor de telegraf.

Stația de cale ferată Valkány în jurul anului 1910. Se remarcă existența a trei linii de cale ferată. Putem observa și gardul de lemn ce separă peronul din fața gării de prima linie. Față de fotografia din anul 1900, trebuie subiliniată existența arborilor ce umbreau clădirea și peronul principal

Mulți ani mai târziu, Valcaniul devine nod de cale ferată. În data de 16 septembrie 1870 este inaugurată calea ferată Sânnicolaul Mare - Valcani. Tot în anul 1870, datorită importanței pe care o avea în structura feroviară a Banatului, în stația de cale ferată Valcani este construită și o remiză de locomotive. După Primul Război Mondial s-au trasat noile frontiere între România și Serbia iar stația de cale ferată din Valcani a rămas pe teritoriul Serbiei. Ulterior, calea ferată a fost închisă iar stația a fost complet demolată, rămânând astăzi doar amintirile unor din localnicii care-și mai aduc aminte de impozanta gară.

Stația de cale ferată Valkány văzută dinspre capătul nordic. De remarcat faptul că aerisirea podului se realiza prin trei orificii dreptunghiulare (deasupra intrării laterale) și nu printr-un orificiu rotund, așa cum se este cazul părții centrale a clădirii.

Notă: informațiile de natură cronologică a fost preluate din lucrarea ”Cronica ilustrată a Regionalei C.F. Timișoara” editată de domnul Valentin Ivănescu în anul 2009.

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol. 

© Flavius-Sebastian Ignea / 30 septembrie 2021

Au fost odată: serele Gospodăriei Agricole de Stat Freidorf

Nu cred că mai există persoane care să-și amintescă de faptul că în trecut, în Freidorf, a existat o Gospodărie Agricolă de Stat ce a avut în componență un complex de sere. Cu atât mai puțin, nu cred că cineva mai știe unde se aflau aceste sere și ce se producea în ele. Pentru ca uitarea să nu se așterne de tot peste acest element atât de important în agricultura Freidorfului din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, am dorit să scriu rândurile de mai jos.

În revista ”Flacăra” apărută în data de 10 februarie 1962 apare o fotografie ce înfățișează două doamne ce lucrează în serele G.A.C. Freidorf. Inedita fotografie este însoțită de textul următor: ”Şi la sera legumicolă a G.A.C. Freidorf din regiunea Banat, apropierea primăverii se simte din plin. Ceea ce vedeţi în fotografie reprezintă doar o mică parte din cele 8.000 răsaduri de roşii, 1.500 de ardei iuţi, 4.000 de gulii etc.” Putem astfel estima că în serele din Freidorf erau crescute peste 10.000 de răsaduri de legume.

Serele G.A.C. Freidorf - Flacăra / 10 februarie 1962

Problema localizării acestor sere a fost ușor de rezolvat în contextul în care ele sunt marcate pe Hărțile Topografice Militare la scara de 1:25.000, hărți realizate în a doua jumătate a secolului al XX-lea, mai exact, undeva în jurul anului 1975. Astfel, vechile sere erau localizate pe partea dreaptă a drumului ce pornea de la cantonul CFR din Freidor și care continua până la digul stâng al Canalului Bega, drum ce astăzi poartă denumirea de strada Constantin Silvestri. 

Conform măsurătorilor realizate cu ajutorul geoportaului Agenției de Informații Geospațiale a Apărării „General de divizie Constantin Barozzi” (AIGA), serele ocupau o suprafață de peste 10.000 metri părtați, fiind un elemen de referință a agriculturii locale. 

Localizarea serelor din G.A.C. Freidorf pe Hărțiile Topografice Militare la scara de 1:25.000 editate în anul 1975

O situație mult mai detaliată a acestor sere este prezentate pe planurile la scara de 1:2000 editate de IPROTIM în anul 1976. Materialul cartografic a fost actualizat în primăvara anului 1978 de Berg Petru Cîrnu și în iarna anului 1980 de Păscuțiu M. Astfel, se poate considera că serele au fost distruse după schimbarea de regim din anul 1989. Astăzi, câțiva copaci delimitează locul unde acum mai bine de trei decenii existau sere în care erau cultivate mii de răsaduri de legume.

Serele din Freidorf pe planurile la scara de 1:2000 realizate de IPROTIM în anul 1976 și actualizate în anul 1980

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol. 

© Flavius-Sebastian Ignea / 29 septembrie 2021

Cetatea și Biserica Ortodoxă Română din Șoimoș

Imaginea de mai jos surprinde o parte din localitatea Șoimoș la începutul secolului al XX-lea, în perioada administrației Austro-Ungare. În primul rând, atrage atenția Cetatea Șoimoș despre care se știe că prima atestare documentară datează din anul 1278. Cetatea a fost construită pe un deal ce atinge altitudinea maximă de 245 metri și care domină Valea Mureșului, vale aflată în dreapta imaginii.

Se remarcă și pârâul Șoimoș ce curge din stânga spre dreapta imaginii și care se varsă în râul Mureș. Imaginea surprinde și vechiul pod construit peste acest pârâu, pod ce deservea drumul național Arad - Deva. Nu pot fi trecute cu vederea nici casele din imagine, unele din ele existând și în prezent (casa de pe colț, cu șase geamuri, paralelă cu pârâul Șoimoș).

În prim-plan se observă turla Bisericii Ortodoxe Române ”Buna Vestire”. Lăcașul de cult modest reprezintă cel mai important punct de reper în viața comunității ortodoxe din Șoimoș. Biserica a fost construită din piatră în anul 1792 și în interior adăpostește un iconostas lucrat în lemn de tei aurit în stilul barocului vienez. 

Cetatea și Biserica Ortodoxă Română din Șoimoș la începutul secolului al XX-lea

Astăzi, cetatea de la Șoimoș reprezintă una din cele mai importante atracții turistice din județul Arad. Turiștii sosesc aici, atât pentru a se bucura de o plimbare în natură până în vârful dealului cât și pentru a admira panorama ce cuprinde valea Mureșului, orașul Lipova și Mănăstirea Maria Radna sau pentru a admira ruinele cetății ce se încăpățânează să vegheze încă drumul ce face legătura între Arad și Deva.

© Flavius-Sebastian Ignea / 28 septembrie 2021