Cu trenul de la Timișoara la Belgrad prin Ungaria

În lipsa unei legături feroviare directe între Timișoara și Belgrad prin Vârșeț, este o adevărată aventură să utilizezi trenul pentru a ajunge din capitala Banatului în capitala Serbiei. În ciuda faptului că trebuie să schimbi mai multe trenuri și deci faci un ocol imens, este totuși posibil să parcurgi cu trenul drumul dintre Timișoara și Belgrad. Mai jos, singura variantă posibilă la momentul în care scriu aceste rânduri.

1) Timișoara - Arad - Békéscsaba (115 km) Prima parte a călătoriei se face cu trenul 378 Béga Intercity ce pleacă din Timișoara Nord la 05:24 și care ajunge la Békéscsaba la 08:16. Durata călătoriei este de 3 ore și 52 de minute. Costul unui bilet este de aproximativ 40 RON.

2) Békéscsaba - Szeged (97 km) A doua parte a călătoriei se desfășoară exclusiv pe teritoriul Ungariei și presupune deplasarea de la Békéscsaba la Szeged cu trenul 7707. Durata călătoriei este de o oră și 46 de minute. Trenul pleacă din Békéscsaba la ora 08:47 și sosește la Szeged la 10:33. De remarcat faptul că timpul de așteptare la Békéscsaba este de numai 31 de minute. Costul biletului este de aproximativ 20 RON.

3) Szeged - Subotica (48 km) A treia parte a călătoriei presupune deplasarea între Ungaria și Serbia pe calea ferată Szeged - Subotica, linie modernizată și redeschisă circulației în anul 2023. Din păcate, trenul spre Subotica pleacă din Szeged la 14:58 și ajunge la destinațe la 16:24, timpul de călătorie fiind de o oră și 26 de minute. Prețul unui bilet este de aproximativ 20 RON. Deplasarea se face cu trenul personal 7305.

Astfel, la ora 16:24 se ajunge în Serbia, în orașul Subotica. Din păcate, la momentul scrierii acestui articol, din Subotica nu există tren spre sudul Serbiei astfel că este necesară cazarea o noapte. Călătoria continuă a doua zi.

4) Subotica - Novi Sad Trenul 5441 pleacă din Subotica dimineața la ora 05:22 și ajunge la Novi Sad la 08:58, asta după ce ocolește prin vestul regiunii, trecând prin Sombor

Înfiorătoarea crimă de la Vrăniuț

Banatul interbelic rural este caracterizat de existența a zeci de evenimente triste petrecute în satele regiunii noastre. Cele mai numeroase au fost crimele urmate de sinucideri și jafuri. Presa vremii prezintă sute de astfel de cazuri.

În anul 1927, o crimă înfiorătoare are loc la Vrăniuț. Ziarul ”Universul” din 4 noiembrie 1927 informează cititorii că, în data de 1 noiembrie, în zona Oraviței avusese loc o crimă care a șocat întreaga comunitate: ”Luni noaptea, Iosif Lunga, zis Pârțu, din comuna Vrăniuț a împușcat cu un revolver pe soția sa, pecând aceasta dormea. Victima a murit pe loc. Domnul judecător de instrucție Popişti a ordonat arestarea criminalului.”

Strada principală din Vrăniuț în august 2012, la 85 de ani de la crima ce a șocat întreaga comunitate | Sursa foto: Google Street View

Ruinarea Fabricii de Pălării din Periam după 1989

Imediat după schimbarea de regim din anul 1989, mai exact în vara anului 1990, Întreprinderea de Pălării ”Lux” din Periam aducea la cunoștința publicului faptul că în luna august urma să aibă loc o licitație în care se vor vinde diferite utilaje textile. Acest anunț scurt și neînsemnat reprezenta un semnal: debuta începutul sfârșitului pentru fabrica de pălării de la Periam. 

 

Unul din vechile corpuri de clădire ale Fabricii de Pălării ”Lux” din Periam fotografiat de Emeric Robicsek și publicat în numărul din 7 februarie 1997 al ziarului Renașterea Bănățeană, alături de un articol semnat de Stela Radu-Onu

 

La începutul lui decembrie 1990, sunt semnalate unele probleme în ceea ce privește desfacerea produselor realizate la Periam. Astfel, produsele de la Periam ”se livrează în toată țara în afară de județul Timiș, din cauză că agenții comerciali nu s-au prezentat pentru a negocia prețurile cu toate că au fost invitați de mai multe ori. Pentru a contracara această lipsă de interes oferim spre vânzare prin magazinul întreprinderii din Splaiul Nicolae Titulescu nr. 7, la prețuri foarte avantajoase, un bogat sortiment de pălării, bascuri, șepci, etc.” 

În februarie 1991 este consemnat un incendiu la grădinița fabricii de pălării din Periam, incendiu ce însă, din fericire, nu s-a soldat cu victime ci numai cu pagube materiale reduse, datorită intervenției rapide a formației de pompieri civilă din Periam. 

În septembrie 1994, fabrica din Periam se găsește pe lista societăților comerciale din județul Timiș propuse pentru privatizarea de masă. Pe aceeași listă se aflau și zeci de alte fabrici din care astăzi nu a mai rămas nimic: Fabrica de Ciorapi, Dermatina, Electrometal, Electromotor, Electrotimiș, Extraceram, Filty / Modern, Guban, Helicon / Poligrafia, Dura, Banatim, Fabrica de Apă din Buziaș și multe, multe altele.

În februarie 1995, directorul de atunci al fabricii, inginerul Ioan Spermezan, oferă un interviu celor de la Renașterea Bănățeană. Director al fabricii din anul 1984, Spermezan a fost un fin cunoscător al acestei ramuri ale industriei ușoare din România, cu atât mai mult cu cât pălării se fabricau numai la Timișoara și Periam. În 1995, fabrica din Periam producea 35.000 de produse/lună, cea mai mare parte fiind exportată. Între altele, inginerul Spermezan mai declara că:

În România, în afară de noi mai există doar Fabrica de Pălării din Timișoara. La o populație de circa 23 milioane de locuitori, câți are țara noastră, cel puțin 2,5 milioane de persoane obișnuiesc să poarte pălărie. Din păcate, acum e cam scump dopul pentru ei! Capacitatea noastră de producție este de 35 mii bucăți pe lună și este aproape de întregime acoperită de comenzi pentru export, principalii beneficiari fiind angrosiști și case de modă din Germania și Spania. Din vânzările pe anul trecut pe piața externă am încasat lunar între 70-75 mii DM; pentru acest an avem comenzi care ne vor permite să ajungem cu încasările lunare la circa 110 mii DM. Acest lucru ne va obliga să revenim cel puțin în lunile când angajații noștri nu prea sunt solicitați de lucrările agricole la două schimburi.

Directorul Fabricii de Pălării ”Lux” din Periam, ing. Ioan Spermezan, într-o fotografie realizată de Emeric Robicsek și publicată în numărul din 9 februarie 1995 al ziarului Renașterea Bănățeană alături de interviul luat de jurnalistul Ioan Dancea

În 22 decembrie 1996, fabrica de la Periam își oprește activitatea. Între altele, lipsa combustibilului este unul din motive: fabrica are nevoie de 25-30 tone/lună de combustibil iar partenerii din Arad nu l-au livrat, deși acesta a fost plătit. Mai mult, existau la acea dată pe stoc produse în valoare de 60 milioane lei, fapt ce nu justifica reluarea procesului de producție. Din păcate, o adevărată lovitură pentru fabrică a reprezentat-o încetarea contractului de export cu Germania în septembrie 1996. 

În articolul semnat de Stela Radu-Onu și publicat în Renașterea Bănățeană din data de 6 februarie 1997, conducerea de atunci a fabricii făcea și alte declarații, unele ce par astăzi amuzante și care fac referire la greutatea produselor fabricate la Periam: ”la export, nici o șansă, din moment ce cloșurile pălăriilor noastre trag dublu. Noi, mai obișnuiți cu greutățile, suportăm încă 120 grame pe cap, străinii neacceptând mai mult de 60 de grame. Și oricât ne-am strădui să reducem greutatea, este clar că nu putem să obținem performanță cu utilaje cu o vechime între 100 și 69 de ani. Există, este adevărat, și o linie tehnologică mai nouă,, pentru guler, dar și aceasta este din 1970. Singura soluție salvatoare este, cea a unui investitor străin, consideră conducerea societății. Motiv pentru care s-a depus documentația la F.P.S. pentru privatizare și se așteaptă oferta. Doar că până la ofertă, 130 de angajați nu mai au unde să muncească.”

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol. 

© Flavius-Sebastian Ignea / 11 iulie 2024

”Învierea unei moarte” sau minunea de la Chesinț din anul 1894

 La sfârșitul secolului al XX-lea, presa de limbă română din ceea ce era atunci România prezenta cazul unei adevărate minuni petrecută în Banat, la Chesinț. Ziarul ”Universul” din 16 februarie 1894 prezenta cazul în articolul de mai jos:

Din comuna Chesinț (Banat) se scrie, că Dumineca trecută a murit acolo Saveta Gera, fiica de 19 ani a economului, P. Gera după o boală de trei zile. După ce s-au făcut toate pregătirile de lipsă și era să o ducă la mormânt, Saveta deschide ochii și se uită uimită la mulțimea adunată. O parte dintre oaspeți au luat-o spăimântată la fugă; partea cealaltă de oameni, mai deșteaptă, nu se înfioră ci așteaptă până veni medicul să explice întâmplarea. Biata fată a suferit de 2 zile de niște sgârciuri groaznice și această boală o trânti într’o letargie, ce semena morții. Deși fata bolnavă nu s’a vindecat încă de tot, totuși se speră a-i mântui viața. Cazul a provocat mare sensațiune în ținutul întreg. 

Satul Keszinc (Chesinț) la sfârșitul secolului al XIX-lea, atunci când a avut loc ”minunea” despre care se vorbește în articol | Sursa hărții: Arcanum Maps

Nostalgii timișorene: Bufetul de Stat / Bufetul ”Oltul” din Josefin

Deși nu am mai scris demult pe acest blog, totuși acum simt nevoia să o fac, pentru a nu pierde în neanturile internetului o serie de amintiri ale unor timișoreni ce au văzut fotografia de mai jos, fotografie pe care am postat-o pe pagina de Facebook ”Banatul de altădată” în data de 2 iulie 2024 și care a trezit multe nostalgii. 

În imagine se remarcă actualul bulevard Carol I și, dacă privim cu atenție, Bufetul de Stat. Fotografia este din anul 1953. Ulterior, cel mai probabil prin anii `70 ai secolului trecut, bufetul a primit numele de "Oltul", acesta intrând în salba localurilor cu tradiție ce erau frecventate de locuitorii capitalei Banatului.

Bulevardul Andrei Jdanov din Timișoara în anul 1953. În dreapta se observă vechiul ”bufet de stat”. Cine își mai amintește de această unitate de alimentație publică?

 

Imaginea postată mai sus a declanșat un adevărat val de amintiri și nostalgii din partea unor timișoreni ce au fost contemporani cu acest bufet și care, în parte, leagă acest local de amintiri din tinerețe. Astfel, redau mai jos o parte din cele mai faine comentarii și, totodată, le mulțumesc celor care au împărtășit cu noi amintirile lor legate de Bufetul de Stat / Bufetul Oltul din bătrânul Josefin!

Domnul Ioan Bader își amintește de grădina de vară din spatele clădirii și de orchestra ce cânta acolo. Mai mult decât atât, domnul Bader ne-a trimis chiar și o fotografie cu ”Bufetul Oltul”, fotografie realizată cel mai probabil la începutul anilor `70 ai secolului trecut. 

Doamna Alina Sisak își amintește și ea de grădina de vară însă subliniază faptul că spre finalul perioadei comuniste, la mijlocul anilor `80, bufetul ajunsese doar un birt de cartier. Ca răspuns, domnul Micu Mihai nota că ”atâta mai rămăsese din restaurantul care prin anii 65-70, făcea concurență "Elite"-ului. Era un restaurant de clasă medie, dar bine gestionat. Într-un final, a "deraiat" într-un birt ceva mai răsărit.”

Bufetul Oltul în fotografia primită de la domnul Ioan Bader

 

Pe de altă parte, domnul Aurelian Teglas amintea că ”în anii 1985 - 1988 încă mai era restaurant. Unul din puținele locuri în care mai puteai mânca ceva la un preț rezonabil.” Despre terasa din curtea interioară în care seara erau concerte de muzică populară își amintește și doamna Vio Enescu. Și, pentru că mulți sunt cei ce și-au amintit de curtea interioară, mai jos am făcută o captură din imaginile 3D disponibile în Google Maps, imagini în care se observă ce a mai rămas astăzi din vechea grădină de vară.

Vechiul bufet Oltul și grădina de vară văzute într-o imagine 3D disponibilă în Google Maps aici.

Nicio parte din textul și fotografiile articolului nu pot fi preluate fără acordul autorului și cu citarea sursei cu link activ către articol. 

© Flavius-Sebastian Ignea / 6 iulie 2024